Cutremur în România, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Ce magnitudine a avut seismul
A fost cutremur în România, în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Un nou cutremur în România
Cutremurul a avut loc la ora 03:01:35 și s-a produs în Vrancea, la adâncimea de 70.1 kilometri, având magnitudinea de 3.4 grade pe scara Richter.
”Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 36km V de Focșani, 71km N de Buzău, 73km E de Sfântu-Gheorghe, 88km S de Bacău, 88km SV de Bârlad, 88km E de Brașov”, a transmis Institutul.
Acest cutremur a fost precedat de un alt seism, înregistrat sâmbătă, la ora 10:55:18. Acesta s-a produs tot în Vrancea, la adâncimea de 52.8 kilometri, și a avut magnitudinea de 2,3 grade pe scara Richter.
Conform INCDFP, acest cutremur s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 31km NV de Focșani, 75km SV de Bârlad, 78km S de Bacău, 78km N de Buzău, 82km E de Sfântu-Gheorghe, 99km E de Brașov.
Când ar urma să aibă loc un nou mare cutremur din România
Cel mai puternic cutremur ce a fost înregistrat în România de la începutul acestui an și până în prezent a avut loc în Gorj, la data de 14 februarie, și a avut magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter. Cu o zi înainte, tot în aceeași zonă, a fost înregistrat un seism cu magnitudinea de 5,2 grade pe Richter, ce s-a produs la o adâncime de 16,5 kilometri.
După ce au avut loc cutremurele puternice din Gorj, însoțite de replici, profesorul Gheorghe Mărmureanu, fost director general al Institutului Național pentru Fizica Pământului și cercetător științific principal gradul I, actual membru al Societății Române de Fizică și al American Society of Civil Engineers – Mechanical Divsion, le-a transmis românilor că trebuie să se sperie, pentru că încă nu vine un nou cutremur mare în țară.
De asemenea, Gheorghe Mărmureanu a atras atenția că pericolul în România în ceea ce privește cutremurele puternice vine doar din zona Vrancea, pentru că acolo apare câte un cutremur devastator, la un interval de aproximativ 70 – 80 de ani.
”Am avut unul, la 1940, de peste 7 grade, ar fi trebuit să fie un altul, în 2040, dar a apărut între timp și cel din 4 martie 1977, care nu era preconizat. A fost o situație paradoxală, care, nouă, specialiștilor în domeniu, ne-a dat toate socotelile peste cap”, a precizat Gheorghe Mărmureanu.